De vânt bătută, frunza
A căzut pe iarba udă.
Mă plec, o iau în mâini,
O mângâi şi mă doare
Mâhnirea ei de amurgită Floare(a).
Strâng frunza-n braţe,
Crengi îndurerate…
Arţarul singuratic
În flăcări vii se zbate.
Ascult pădurea şi mă-ntreb:
De unde atâtea frunze într-un crâng?!
De unde atâtea crânguri într-o frunză?!
E toamnă… să râd, să plâng?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu