Valurile vieţii

În zori,
Fereastra sufletului meu s-a deschis -
E fereastra prin care privesc oceanul vieţii;
Valurile lui urcă şi coboară;
Se zbuciumă valurile -
Naşterea şi Moartea
Urcă şi coboară în ritmul lor
Din Cer predestinat.
Sufletul meu,
Neobosit albatros, îşi deschide aripile
Plutind deasupra oceanului vieţii,
Sărutând luceferii.

Inima-mi şopteşte:
"Se-apropie noaptea, femeie,
Şuviţele părului tău încărunţesc...
Auzi?
Se scurge nisipu-n clepsidră,
Tu nu percepi mesajele de dincolo
În zborul solitar şi îndrăzneţ?"
Eu inimii-i răspund:
"Ce dacă păru-mi cărunţeşte,
Voi fi la fel de tânără sau bătrână
Precum e Timpul cu ale sale anotimpuri."

Mi-e sufletul pribeag
Şi năzuieşte spre neştiute depărtări,
Aşa cum pasărea din colivie
Visează imaginare evadări.
În setea mea de nemărginire,
Îmi caut odihna în alte sfere,
Poate în Nemurire...